Serena Williams este la doar un pas de cel de-al patrulea titlu de la Wimbledon. Jucătoarea din SUA s-a calificat în finala turneului de la Londra, după ce a trecut, în două seturi, de sportiva cehă Petra Kvitova(locul 62 WTA), scor 7-6(5), 6-2.
Williams, 28 de ani, este pentru a șasea oară în finala de simplu de la Wimbledon, ea câștigând până acum de trei ori trofeul (2002, 2003, 2009).
În finală, ocupanta fotoliului de lider în clasamentul WTA va da piept, sâmbătă, cu rusoaica Vera Zvonareva.
Țarina Zvonareva
Vera Zvonareva s-a calificat în premieră într-o finală de Grand Slam. Rusoaica s-a calificat în ultimul act al Wimbledon-ului, după ce a trecut, în trei seturi, de marea surpriză a turneului, Țvetana Pironkova, din Bulgaria.
Zvonareva, numărul 21 mondial, a avut nevoie de o oră și 46 de minute pentru a trece de adversara sa, scor 3-6, 6-3, 6-2 și o va întâlni în finală pe învingătoarea celei de-a doua semifinale, dintre americanca Serena Williams și jucătoarea cehă Petra Kvitova.
Până în prezent, Zvonareva(25) de ani, bifase o singură optime de finală la turneul din capitala Angliei, cel mai bun rezultat al său în turneele de Grand Slam fiind o semifinală la Open-ul Australiei, în 2009.
Pentru un loc în semifinale la Wimbledon, Țvetana Pironkova (numărul 82 mondial) a învins-o pe americanca Venus Williams, a doua favorită, cu scorul de 6-2, 6-3. Acesta a fost cel mai bun rezultat din cariera jucătoarei din Bulgaria în vârstă de 22 de ani. Până acum, la cele patru ediții ale turneului londonez la care a participat, Pironkova a acces o singură dată până în turul secund (2006).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER